Dăunătorii albinelor

Albinele și produsele lor (ceara, mierea) pot fi atacate de o serie de dăunători. Aceștia sunt:

> găselnița;

> fluturele „Cap de mort”;

> viespile;

> lupul albinelor;

> furnicile;

> prigoriile;

> ciocănitorile;

> șoarecii.

. Găselnița

. Găselnița sau molia cerii este reprezentată de două genuri: Galleria mellonela (găselnița mare) și Achroea grisella (găselnița mică). Aceste specii fac parte din grupa fluturilor de noapte, care depun ouăle pe firmiturile de ceară de la urdiniș sau de pe fundul stupului, sau chiar pe rame și faguri, în special pe cei păstrați în depozite. Sunt atacate mai ales familiile slabe, adăpostite în stupi vechi, deteriorați cu multe crăpături.

vierme găselnițăFemela găselniței mari depune în medie 700 de ouă, iar cea a găselniței mici, 200-300 de ouă, din care după 10 zile ies larve, ce reprezintă de altfel principala sursă de proteine. Pe măsură ce larvele consumă, ele construiesc galerii pe care le tapetează cu o țesătură din fire mătăsoase, ce le protejează împotriva înțepăturilor albinelor. După circa 30 de zile, larva își încetează hrănirea și își construiește o gogoașă de culoare albă, din care după alte 14 zile vor ieși fluturi. În condiții favorabile de temperatură (30-34°C), ciclul complet de dezvoltare este de circa 44 de zile, putându-se repeta de 3-4 ori pe an. La temperaturi mai scăzute, ciclul se prelungește, astfel la 0°C, larva, nimfa și insecta mor în timp de 12 ore, iar la -15°C, moartea se produce după 45 de minute, frigul fiind cel mai mare dușman al moliei.
.Menținerea fagurilor de rezervă toamna târziu în stupii populați, sub protecția albinelor până la instalarea timpului rece și apoi depozitarea în magazii neîncălzite, reprezintă modalități de prevenire a apariției moliei.
.Atacul găselniței asupra fagurilor începe de la cei laterali și se termină cu cei cu puiet din cuib. Găselnița își construiește galerii pe sub puietul căpăcit, determinând moartea acestuia, fie ca urmare a vătămării lui, fie ca urmare a intoxicării acestuia cu excrementele parazitului.
Găselnița este un dăunător foarte periculos, ce poate distruge într-un timp scurt întregul echipament de faguri din depozitele de păstrare.
.Ca măsuri de profilaxie se recomandă menținerea familiilor puternice, reformarea anuală a fagurilor vechi care sunt purtători de germeni patogeni și de ouă de găselniță, curățirea periodică a stupilor de resturile de ceară și depozitarea fagurilor cu acid acetic glacial, care se aplică pe foile de hârtie intercalate între rândurile de rame.
.În cazul unui atac masiv se recomandă îndepărtarea fagurilor puternic atacați, iar la cei mai puțin atacați se va depista și se vor deschide galeriile cu ajutorul unui vârf de cuțit sau cu un cui, permițând astfel albinelor să efectueze mai bine operațiunile de îndepărtare a larvelor și de refacere a celulelor deteriorate.

medical Pentru mai multe informații referitoare la Găselniță, citiți și articolul „Găselnița”, din Agenda sanitar-veterinară, la Articole.

.Fluturele „Cap de mort”
fluturele Cap de mort.Fluturele cap de mort (Acherontia atropos) este un fluture mare, de mărimea palmei unui om atunci când are aripile desfăcute. Denumirea îi vine de la un desen asemănător craniului unui om ce îl are pe partea dorsală a aripilor. În zbor produce un zumzet specific, perceptibil de la distanță. El pătrunde în stup seara, pe urdiniș, consumă miere și prin mișcarea aripilor agită albinele.
.Pentru a împiedica accesul lui în stupi, se recomandă micșorarea urdinișului în funcție de populația de albine și instalarea gratiilor pe timpul toamnei.

.Viespile
viespe.Viespile atacă albinele din familiile slabe, în special toamna când albinele nu zboară, pentru a le consuma mierea, acestea fiind mai rezistente la frig. Se cunosc multe specii de viespi dăunătoare: Vespa crabro, Vespa germanica, Vespa gallica, Vespa silvestris, Vespa media etc. Vespa crabro sau gărgăunul este cea mai dăunătoare dintre speciile de viespi, căci pândește albinele la urdiniș, le atacă din zbor și le mănâncă.
.Viespile trăiesc în colonii adăpostite în scorburile copacilor, în șoproane, poduri, streșini sau în pământ. Atacul lor se produce dimineața, când timpul este mai răcoros și albinele sunt mai puțin vioaie și se apără mai greu sau chiar deloc.
.Combaterea viespilor constă în depistarea și distrugerea cuiburilor cu insecticide, mai ales primăvara, când sunt în număr mai mic, putându-se distruge femelele care supraviețuiesc solitare, oprind astfel apariția generațiilor tinere.

.Lupul albinelor
.Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamănă cu viespile, dar este mult mai mare. El își face cuibul în pământ și sapă multe galerii pe unde circulă. Atacă albinele la urdiniș, în zbor și pe flori, le fixează bine între picioare, pe unele le mănâncă, iar cu altele își hrănește larvele din cuib.
.Combaterea acestei insecte se face în mod asemănător cu a viespilor, sau prin omorârea ei cu o paletă în timp ce zboară prin stupină, având un zbor lent.

.Furnicile
furnici.Aceste insecte aparțin mai multor genuri, fiind periculoase pentru albine. Ele pătrund în stup prin crăpături, pe la urdiniș sau podișor, fură peste 1 kg de miere pe zi și neliniștesc albinele. În apropierea pădurilor, unde se găsesc populații numeroase de furnici, pot fi distruse familii întregi de albine sau redusă foarte mult capacitatea de producție.
.Combaterea constă în amplasarea stupinelor în zone fără furnici sau unde acestea sunt puține, ungerea suporturilor stupilor cu păcură, așezarea sub picioarele stupilor a unor cutii cu petrol, presărarea de cordoane de sare, desfacerea mușuroaielor și administrarea insecticidului apoi astuparea acestuia, iar în cazul atacului masiv, se mută stupina.

.Prigoriile
prigoria.Prigoria (Merops apiaster) cunoscută și sub denumirea de albinărel, este o pasăre mică, cu un colorit al penajului foarte frumos. Trăiește în regiuni cu terenuri puternic erodate (râpe), unde își construiește cuiburi sub formă de galerii adânci de 1-2 m sau în scorburile copacilor. Pe timp rece și înnorat, când nu găsesc hrană, prigoriile se adună în stoluri mari, atacând albinele din stupină sau pe cele ce se întorc de la cules, acestea având un zbor mai greoi și mai lin. Atacurile sunt mai numeroase în luna iunie, când își cresc puii și în luna august când se pregătesc de plecare spre țările calde. O prigorie poate consuma într-o zi 60-80 de albine.
.Combaterea prigoriilor atunci când numărul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea cuiburilor cu diferite substanțe de tip respirator.

.Ciocănitorile

.Ciocănitorile, prin modul lor de viață, aduc o contribuție importantă la combaterea dăunătorilor din păduri și livezi cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reușesc să depisteze dăunătorii de scoarță și dăunătorii xilofagi, exact acolo unde se găsesc în copaci, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (larvă, pupă, adult) și le distrug. De aceea sunt pe drept numite „doctorii pădurilor”.
ciocănitoare În ornitofauna țării noastre sunt cunoscute 14 specii de ciocănitori. Speciile și subspeciile de ciocănitori ce populează teritoriul țării noastre sunt: capântortura – Jynx torquila L., ghionoaia verde – Picus viridis L., ghionoaia sură – Picus canus Gmel., ciocănitoarea neagră – Dryocopus martius (L.), ciocănitoarea mare — Dendrocopos major (L.), ciocănitoarea de pădure – Dendrocopos major pinetorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea sudică – Dendrocopos major candidus (Stres.), ciocănitoarea de grădină – Dendrocopos syriacus (Hempr. et Ehrenb.), ciocănitoarea de stejar – Dendrocopos medius (L.), ciocănitoarea dobrogeană – Dendrocopos leucotos lifordi (Sharpe et Dress.), ciocănitoarea spate-alb – Dendocopos leucotos leucootos (Bechst.) ciocănitoarea mică – Dendrocopos minor hortorum (C. L. Brehm), ciocănitoarea estică – Dendrorocopos minor buturlini Hart. și ciocănitoarea de munte – Picoides tridactylus alpinus C. L. Brehm.
Pe lângă rolul lor ecologic, pe lângă că sunt folositoare, ciocănitorile pot produce și daune. Pentru apicultori ciocănitorile reprezentă o problemă în perioada de iarnă. Deoarece sursele de insecte, în această perioadă, sunt la cel mai scăzut nivel de peste an, ciocănitorile atacă stupii și se hrănesc cu plăcere cu albinele moarte, de pe fundul stupului, sau din ghem, cauzând astfel, prin zgomotele făcute, neliniștirea familiei de albine urmată de consum mare de hrană și apoi diaree, ducând astfel la pierderea totală a familiilor atacate.
Pentru a pune la adăpost stupii de atacul ciocănitorilor, apicultorul are la îndemână mai multe soluții practice, de la soluții simple cum ar fi clasicele sperietori de păsări până la uzul echipamentelor furnizate de tehnica modernă, aparatele cu ultrasunete.
O soluție ar fi îmbrăcarea stupilor într-o plasă de sârmă cu ochiuri mici. Astfel ciocănitorile nu au acces fizic la lemnul stupului deci nu îl pot găuri.
O altă soluție este tăierea unor saci din material plastic în fâșii și punerea acestora pe stupi. Fâșiile vor flutura în vânt, vor speria ciocănitorile și, fiindcă sunt din plastic și au suprafețele netede, alunecoase, nu vor permite ciocănitorilor să se așeze pe ele și să înceapă „munca” de găurire a lemnului.
Pe stupi și pe scândurile de zbor se mai pot aplica benzi cu cuie, cu obiecte ascuțite, evitându-se astfel așezarea ciocănitorilor. Nu aș recomanda această metodă deoarece aceste păsări ar putea fi rănite și, dincolo de pagubele provocate apicultorilor, sunt păsări folositoare în ecosistem.
Apicultorul mai poate pune pe lângă stupină, în mănunchiuri, benzi de material reflectorizant, strălucitor care, în bătaia vântului și în razele soarelui, produc sunete și lumini care sperie ciocănitorile. O variantă a acestor sperietori de păsări sunt ochii mișcători: o formă rotundă, mare, în culori vii, sub formă de cap cu ochi care, în bătaia vântului, se mișcă în toate direcțiile.
O soluție modernă și eficace pentru prevenirea atacului ciocănitorilor este folosirea aparatelor cu ultrasunete. Acestea emit ultrasunete pe direcția în care sunt îndreptate creând un zid sonic ce deranjează și țin la distanță păsările și alte insecte. În stupină pot fi folosite doar pe timpul iernii, atunci când albinele nu zboară, și la o distanță oarecare de stupi deoarece așa cum deranjează păsările, țânțarii, muștele, bondarii etc., deranjează și albinele.
Crearea unor adăposturi, cuiburi artificiale pentru ciocănitori, la distanță de stupină pot determina ciocănitorile să nu mai atace stupii, să caute hrană în afara stupinei.
Închei acest articol cu îndemnul adresat apicultorilor să încerce să folosească metode de prevenire a atacului acestor păsări în stupină cât mai blânde și să le protejeze în această perioadă critică a anului deoarece, în ciuda pagubelor pe care ciocănitorile le pot aduce stupilor, primăvara ele curăță livezile de pomi fructiferi de omizi și viermi, pomii sunt sănătoși și astfel înfloresc dând din abundență nectarul cel dulce albinelor.

.Șoarecii
șoarece.Șoarecii pătrund și se instalează în stupi toamna, pe la urdiniș sau prin alte crăpături, consumă miere, păstură, distrug fagurii și deranjează albinele. Pentru a împiedica pătrunderea lor în stup, la urdiniș se instalează gratii sau reducătoare de urdiniș, a căror deschidere verticală să nu depă­șească 8 mm. Primăvara, fagurii atacați de șoareci se topesc, iar stupii se spală pentru a îndepărta mirosul.
.Combaterea șoarecilor și șobolanilor se poate face pe cale mecanică, chimică sau biologică, dintre acestea, cea mai eficace este cea chimică și se bazează pe momeli cu diferite rodenticide.