Polenul

Polenul se găsește sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor. Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme și culori caracteristice fiecărei plante. Se deosebește prin forma suprafeței exterioare, prin conținutul diferit în substanțe nutritive, vitamine etc.
.Polenul poate fi obținut prin recoltarea directă de către om, de la plantele care au cantități mari sau cu ajutorul albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obținut cu ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la mai multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar și salivă.

Mierea
Polenul
Păstura
Propolisul
Ceara
Veninul
Apilarnilul
Lăptișorul de matcă
.

.În medie, albina poate aduce la un zbor 12-15 mg polen, adică aproximativ 1/10 din greutatea ei corporală.

.Singurul mijloc de a obține polen pur în cantități importante și în condiții economice acceptabile este folosirea colectorului de polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixează la urdiniș, având orificii prin care albinele sunt obligate să treacă la intrarea în stup. Datorită frecării de marginile acestor orificii, polenul se scutură pe un grătar de unde cade în tăvi. Cele două rânduri de orificii prin care albinele sunt nevoite să treacă ca să pătrundă în stup sunt așezate la distanță de 5 mm. Colectoarele de polen în timpul culesului mare se scot.
polenPolenul recoltat în colector, odată uscat, este mult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor. Practic, albina culegătoare nu-și poate confecționează ghemotoacele de polen fără a adăuga polenului cules de pe antene un liant care le dă coeziunea indispensabilă pentru a se ține în coșulețele celei de a treia perechi de picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu salivă. Se știe că această salivă este bogată în enzime și în substanțe diverse. Polenul din ghemotoace este deci un produs mixt, vegetal și animal. În consecință nu este prea ușor să deosebești, dintre proprietățile polenului din ghemotoace, pe cele care provin de la plantă de cele care provin de la insectă.

. Compoziția
.Polenul este alimentul plastic al albinelor (spre deosebire de nectar, aliment energetic). El aduce în același timp proteinele, glucidele, lipidele, vitaminele și sărurile minerale indispensabile albinei.
.Compoziția chimică a polenului este foarte variată în funcție de plantă. Compoziția polenului a făcut obiectul a foarte numeroase studii comparative. Polenul are o compoziție variabilă în funcție de plantele de la care provine. Astfel conținutul în proteine poate varia între 7 și 30%, în medie este de ordinul a 20%. Cea mai mare parte a acizilor aminați sunt prezenți fie în stare liberă, fie în proteine. Extractul eteric, adică fracția lipidică a polenului, este foarte variabilă, în funcție de calitatea anemofilă sau entomofilă a polenului. Polenurile anemofile sunt în general mai sărace în lipide decât polenurile entomofile, îmbrăcate într-un liant gras, astfel polenul de păpădie conține mai mult de 14% lipide, în timp ce polenurile de pin deabia depășesc 2%.
.Glucidele din polen sunt mai ales zaharuri ; o bună parte din aceste zaharuri (glucoza, levuloză) provin din nectarul folosit de albină pentru confecționarea ghemotoacelor de polen. Conținutul mediu în zaharuri al ghemotoacelor de polen este de 15% ; la acesta se adaugă hidrații de carbon alții decât zaharuri, și în special amidonul și celuloza. Polenul este relativ bogat în vitaminele din grupa B, dar în egală măsură se găsește vitamina C și cantități importante de caroten și carotenoizi.
.Printre pigmenți, notăm prezența rutinei, care se știe că sporește rezistența vaselor
capilare.
.Lucrările de biochimie referitoare la compoziția polenurilor sunt atât de abundente încât ar trebui un întreg capitol numai pentru a le rezuma. În ciuda acestei documentații abundente dosarul medical al polenului rămâne destul de subțire dacă ținem seama numai de lucrările realizate cu metode științifice. Vom remarca și aici ca și pentru miere : polenurile nu reprezintă un produs cu compoziție fixă și stabilă. Rezultatele obținute în clinică nu sunt utilizabile în mod real, decât în măsura în care polenul care a servit la experiment este perfect cunoscut din punct de vedere botanic și al stării de conservare.

. Preparare și conservare
.Conținutul în apă al polenului scos din sertarul colectorului este ridicat mai ales pe vreme umedă. Unele modele de colectoare prost concepute lasă chiar să pătrundă apa de ploaie sau apa de condens din stup, ceea ce cauzează deprecierea recoltei. Dar, chiar și cu colectoarele bine construite, uscarea polenului este indispensabilă pentru a-i asigura conservarea pe perioadă îndelungată. Uscarea, oricare ar fi materialul utilizat, trebuie să respecte următoarele norme : absența luminii puternice și în special a luminii solare, temperatura să nu depășească 40-45°C la nivelul polenului, uscarea în straturi subțiri (câțiva milimetri), ventilație ușoară. Trebuie evitată utilizarea uscătoarelor cu ventilator într-o cameră cu praf.
.Polenul adunat de albine se trece astfel printr-o sită de mătase și pe urmă se usucă întins pe hârtie la loc uscat, la umbră și ferit de accesul insectelor (acarieni microscopici).

.Uscarea se mai poate face și la uscătorii speciale cu raze infraroșii sau aer condiționat, așezându-se polenul pe bandă rulantă, sau la frig, în lăzi frigorifice.
saci cu polen.Păstrarea polenului se poate face în borcane de sticlă, cutii din material plastic alimentar sau în saci de nylon. O altă metodă de păstrare a polenului este în borcane, turnând deasupra un strat gros de miere sau în amestec cu miere, deasupra căruia se toarnă ceară topită formând un strat izolator.
.Polenul se poate conserva și în amestec cu zahăr, prin frecare cu o cantitate dublă de zahăr tos. Pasta rezultată după omogenizare se introduce într-un borcan de sticlă, se presează, apoi se acoperă cu un strat de ceară topită, se astupă cu un dop șlefuit și se parafinează gura borcanului.
.Mai poate fi păstrat și sub formă de turte, astfel: pentru fiecare kilogram de zahăr sau miere folosit la prepararea turtelor, se adaugă două linguri cu amestec de polen conservat.
Evaluarea corectă a conținutului în apă al unui lot de polen nu este prea simplă. Există însă câteva criterii comode. Polenul bine uscat se comportă ca un grăunte ; dacă se lasă să cadă din mână, trebuie să cadă cu un sunet clar ; ghemotoacele nu trebuie să se spargă ușor între degete.
.Polenul destinat consumului uman trebuie să fie triat cu grijă. Se trece prin site și, la nevoie, vânturarea permite eliminarea deșeurilor grosiere și a prafului. Adeseori este necesar un examen vizual pentru a elimina deșeurile care au scăpat la triere.
.Conservarea polenului în cantități mari, de ordinul mai multor zeci de kilograme, se face de preferință în ambalaje bine etanșeizate și la frig. Cu cât temperatura este mai scăzută cu atât condițiile de conservare sunt mai bune. Frigul oprește și dezvoltarea insectelor sau a acarienilor care, uneori, riscă să paraziteze un stoc de polen, în ciuda unui triaj riguros. Nici un produs insecticid, nici un produs care degajează vapori toxici nu trebuie pus în contact cu polenul, bogat în materii grase care fixează ușor acest gen de substanțe.

. Analiza
.Practic, în afara analizelor biochimice efectuate în scopul cercetării, nu se practică asupra polenului decât examene destinate determinării originii botanice. Pentru un diagnostic foarte sumar și pur calitativ se ia 1 g de polen și se adaugă câțiva mililitri de apă curată. Polenul se rehidratează și în câteva minute se obține o suspensie omogenă din care se poate face unul sau mai multe preparate microscopice. Identificarea la microscop a grăuncioarelor de polen necesită aceleași cunoștințe și aceleași documentații de bază ca pentru analizele polinice ale mierii și se face în laboratoare specializate.
.La probele luate la recepția polenului se determină mai ales conținutul de apă. Examenul microscopic se face pe loc în stupină, în care scop se ia polenul omogenizat 10-15 g pentru fiecare kilogram de polen.

. Proprietăți și întrebuințări
.Evident, consumul ghemotoacelor de polen în doze zilnice, care nu depășesc câteva zeci de grame nu este de natură să acopere nevoile ali­mentare ale unui adult. Dar poate să aducă un aport de vitamine și să completeze deficitul unei alimentații neechilibrate. Acțiunea polenului așa cum rezultă ea din cercetările efectuate pe animalele de laborator, nu se poate explica prin prezența unui constituent sau altul. S-a pus în evidență o acțiune foarte importantă a polenului în creștere, o acțiune certă asupra formulei sanguine și o acțiune antibiotică care se manifestă în special asupra colibacilului.
.Polenul poate fi întrebuințat în medicină, singur sau în amestec cu miere (miere polivitaminoasă), în avitaminoze (profilactic sau curativ) și în alimentație ca produs dietetic și bogat în proteine..

.Există medici care le recomandă pacienților lor cure de polen și acestea pentru afecțiuni foarte variate. Se pare că nu există contraindicații majore pentru consumul regulat al polenului în mici cantități.