Veninul

Veninul de albine este o substanța complexă, un produs de secreție al albinei lucrătoare și al mătcii, un amestec al secreției glandelor de venin care concură la formarea aparatului vulnerant.

.Este stocat în punga de venin și eliminat la exterior în momentul înțepării, servind împreună cu acul la apărare (acul la albina lucrătoare este un ovipozitor modificat pentru funcțiile de apărare) și eliminarea dușmanilor (mătcilor concurente, a albinelor hoațe, a animalelor și insectelor care vreau să prădeze stupul, etc.).

Mierea
Polenul
Păstura
Propolisul
Ceara
Veninul
Apilarnilul
Lăptișorul de matcă
.Înțepăturile albinelor reprezintă un act reflex de autoapărare și se materializează prin folosirea organului specializat pentru funcția de apărare, format din partea vulnerantă cu punga de venin, partea motoare și glandele secretoare de venin.
.Cantitatea pe care o poate elimina la o înțepătură o albină cu glanda de venin dezvoltată este de circa 0,3 mg venin lichid, corespunzând la circa 0,1 mg substanță uscata. Cantitatea de venin este determinată de vârsta albinelor, de hrană și de sezon. Cantitatea maximă de venin se obține de la albinele în vârstă de 15-20 de zile, după care glandele secretoare degenerează treptat.
.În general se afirmă că odată folosită rezerva de venin nu se mai reface. Dimpotrivă, unele cercetări menționează ca după eliminarea prin înțepare rezerva de venin a albinelor se reface cu condiția ca integritatea organului specializat să nu fie deteriorată.
.Biologia secreției de venin are particularitățile ei, cantitatea de venin variind de la o rasă la alta, de la o populație la alta și chiar de la un individ la altul, atingând o cantitate maximă secretată de circa 0,3 mg.

.Numeroasele cercetări efectuate până în prezent arată că veninul de albine are o structură complexă, în el fiind prezente atât substanțe de natură organică cât și anorganică, substanțe ce-i conferă proprietăți particulare, specifice.

. Proprietățile fizice ale veninului de albine
.Veninul de albine se caracterizează prin următoarele proprietăți fizice: este un lichid dens, transparent (incolor), cu miros particular, înțepător, gust amărui-acid, astringent, arzător și cu însușiri de a cristaliza într-un interval scurt de timp.

.Proprietățile organoleptice și fizico-chimice ale veninului de albine cristalizat:

Caracteristici
Condiții de admisibilitate

Aspect

masă pulverulenta omogenă

Culoare

alb-mat, ușor cenușiu

Consistența

pulbere afânată

Miros

iritant, caracteristic

Gust

amar, înțepător

Puritate

fără impurități

Solubilitate

solubil în apă, insolubil în sulfat de amoniu și alcool

Aciditate (pH)

4,5-5,5,

Conținut în apă

6-7%

Conținut în substanța uscata

93-94%

Proteine total

65-75%

Cenușa

3,5-4,0%

Greutate specifică

1,131

.Este compus din proteine, săruri minerale, enzime, hormoni, uleiuri eterice și alte substanțe volatile. Mai mult de jumătate din veninul brut este format din proteină activă, care la rândul ei cuprinde mai multe fracțiuni: melitina, fosfolipază și hialuronidaza.
.Greutatea specifică a veninului este de 1,131, iar reacția lui este acidă, având un pH de 4,5-5,5. Precipită în mediu alcalin. Veninul de albine având o compoziție complexă, principalul său com­ponent este format din substanțe proteice în procent de până la 75% din veninul uscat. Din cele 8 fracții albuminoide existente, numai două prezintă importanță. Prima fracțiune alcalină (pH = 11) are în componență 13 aminoacizi: glicocol, alanină, valină, leucină, izoleucină, serină, treonină, Uzină, arginină, triptofan, prolină, acid aspartic și acid glutamic. Această fracție are acțiune toxică. A doua fracție are în componența sa 18 aminoacizi, respectiv cei menționați la fracția anterioara plus tirozină, cistina, metionina, fenilalanina și histamină. Această fracție nu are acțiune toxică.
.Veninul de albine conține, de asemenea, lipide, în special din grupa sterinilor, hidrocarbonați, acizi (formic, clorhidric, ortofosforic) și baze. Dintre substanțele minerale, veninul conține calciu, magneziu, mangan, fosfor, sulf și cupru.
venin pulbere.În contact cu aerul la temperatura camerei se eliberează componenții săi volatili și cristalizează în cristale de culoare alb-cenușie cu miros caracteristic și gust astringent. Este solubil în apă și insolubil în sulfat de amoniu și mai greu solubil în alcool de 60°C. Este solubil în soluții acide și precipită parțial în cele alcaline, precipitatul dizolvându-se la un pH acid.
.Soluția apoasă de venin precipită prin încălzire la 90-100°C, iar proteinele revin la starea inițială în mediu acid. Veninul de albine este termo-rezistent. Astfel, la temperaturi joase, sub 0°C își păstrează valabilitatea terapeutică vreme îndelungată, iar la temperatura camerei în stare cristalizată se poate păstra mai mulți ani fără a-și pierde proprietățile curative. Este rezistent la acizi și baze. Sub influența unor bacterii și fermenți alimentari, veninul de albine își pierde eficiența.
.Deoarece în contact cu mucoasele produce iritație, se va evita pe timpul manipulării ducerea mâinii la nas și ochi.

. Compoziția chimică a veninului de albine
.Veninul de albine conține 46,36% carbon, 7,56% hidrogen și 13,30% azot și este compus din proteine, enzime, hormoni, săruri minerale, uleiuri eterice și alte substanțe volatile.

.Principalul component al veninului de albine îl reprezintă substanțele proteice în a căror structură există trei fracții. Cea mai importantă fracție proteică este melitina, aceasta fiind considerată și componenta cea mai activă a veninului. În melitină s-au identificat glicocol, alanină, valină, leucină, izoleucină, serină, tirozină, lizină, arginină, asparagină, glutamină, triptofan, prolină. Această fracție a veninului dizolvă eritrocitele, degajează histamină și serotonină, scurtează fibrele musculare netede și striate, scade presiunea sanguină și ritmul respirator, blochează sincopele nervoase periferice și centrale etc. Are reacție alcalină, cu pH-ul de 11,0.
.O altă fracție bine reprezentată este cea alcătuită din fermenții hialuronidazei și fosfolipazei A. în fosfolipază, care are pH-ul 10. S-au identificat 18 aminoacizi, din care 13 au fost citați în fracția anterioară, plus următorii cinci: tirozină, cistină, metionină, fenilalanină și histamină. Fosfolipaza A lezionează celulele, provoacă senzația de durere și prezintă efecte toxice, sinergice cu melitina. Hialuronidaza hidrolizează țesuturile vecine și este denumită „factor dispersant” deoarece contribuie la răspândirea veninului în țesut și intensifică reacția locală. Nu este toxică.
.Cea de-a treia fracție proteică reprezintă 3% din veninul brut și nu este activă. Histamina din veninul de albine are rolul de a provoca în organism senzația de mâncărime și durere și umflarea locului înțepat. Ea acționează cu intensitate asupra musculaturii netede, aparatului cardiovascular și a glandelor exocrine. Sub acțiunea ei crește tonusul și peristaltismul musculaturii netede, ajungându-se chiar la spasme intestinale. Pot apărea crize asmatiforme și poate stimula secreția salivară, lăcrimară, bronșică, pancreatică și gastrică.

.Fosfolipaza este implicată în reacțiile alergice.
.În compoziția veninului s-au mai identificat și o serie de aminoacizi liberi, acizi nucleici, grăsimi, acizi volatili, aceștia din urmă pierzându-se în cea mai mare parte prin uscare (acidul formic, acidul clorhidric și aci­dul ortofosforic).
.Dintre substanțele minerale, în cenușă s-au găsit calciu 0,26%, magneziu 0,49%, fosfor 0,42%, aceasta din urmă sub formă de componenți organici ai acidului fosforic. Sulful se găsește numai sub formă de derivați organici.
.Natura complexă a veninului trebuie pusă pe seama marii diversități de insecte și vertebrate prădătoare care pot ataca familia de albine.
.La om reacțiile la picătura de venin sunt de trei feluri: locale, sistemice și anafilactice. În primul caz de reacție, umflătura locală se extinde în timp de câteva ore, iar locul înțepat poate fi roșu, cald și sensibil 2-3 zile. O reacție sistemică se petrece în câteva minute după înțepătură și poate provoca o erupție generală, tulburări respiratorii, greață, vomismente, dureri abdominale și sincope.
.În reacția anafilactică, simptomele se manifestă în câteva secunde după înțepare și comportă dificultăți respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un șoc de tensiune sanguină care poate conduce la pierderea cunoștinței; și la moartea prin colaps respirator și circulator (F r a n k 1 a n d, 1976).
.În general se poate crea o oarecare rezistență la înțepăturile albinelor dar totuși, reacțiile la acestea pot deveni pe neașteptate, dintr-o cauză sau alta, foarte intense. Cei care sunt foarte sensibili pot muri dintr-o singură înțepătură de albină, dar un om a înregistrat 2243 de înțepături și a supraviețuit.

. Falsificarea veninului de albine
.Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare albă solubilă în apă.
..Albușul de ou crud uscat și măcinat sub formă de pulbere fină cu structură cristalină, albă strălucitoare, poate imita foarte bine veninul de albine. Această falsificare se recunoaște astfel: în soluție apoasă 1% are tentă opalescentă, iar prin încălzirea acesteia se formează flocone mici care la adăugare de clorură de sodiu se aglomerează sub formă de coagul, asemănător cu albușul de ou fiert. Soluția are un pH alcalin, depășind cu mult valoarea maximă de 5,5.
..Laptele praf adăugat veninului dă o soluție apoasă cu aspect opalescent sau chiar lactescent. Prin adăugarea unor picături de acid clorhidric soluție 30% și încălzire, se formează flacoane care ulterior tind să se aglomereze.
..Făina de cereale sau amidonul ca atare din venin se pune în evidență în urma tratării cu soluție de iod, când apare culoarea albastră. La examenul microscopic al sedimentului, în lumina polarizată, se constată numeroase granule de amidon.
..Carbonatul, bicarbonatul sau altă pulbere alcalină din veninul de albine, se pune în evidență prin tratarea acestuia cu o picătură de acid clorhidric soluție 30%, aceasta producând o efervescență puternică. Reac­ția soluției 1% este alcalină, pH-ul având valori mari, de peste 8.
..Clorura de sodiu adăugată în venin se poate identifica cu ajutorul azotatului de argint soluție 0,1 n în prezența cromatului de potasiu. Dacă produsul nu este impurificat atunci apare în soluție culoarea cărămizie, iar dacă falsul s-a produs, soluția rămâne galbenă.
..Zaharurile direct reducătoare cum ar fi glucoza, fructoza, lactoza, cât și cele nereducătoare, zaharoza, se pot pune în evidență ușor prin reacția Fehling. În cazul prezenței zaharurilor apare un precipitat roșu cărămiziu de oxid cupros. Orientativ, decelarea zaharurilor se poate face topind câteva cristale de venin la flacără pe spatula metalică. Dacă apare aspectul și mirosul de caramel, înseamnă că veninul este falsificat cu zaharuri.

. Recoltarea veninului de albine
.Cantitatea de venin pe care o poate elibera o albină în momentul înțepării este de 0,3 mg venin lichid, adică 0,1 mg substanță uscată. Secreția veninului este determinată de vârsta albinelor, de cantitatea și calitatea hranei și de sezon.
.În momentul ecloziunii albinele nu au venin, la 6 zile au circa 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg, iar la 15 zile 0,3 mg venin lichid, respectiv 0,05 mg, 0,07 mg și 0,1 mg substanță uscată.

.Cantitatea maximă de venin este secretată de albinele în vârstă de 15-20 de zile, vârstă după care secreția glandelor începe să scadă.
.Cantitatea de venin obținută de la albinele de primăvară, când resursele polinifere sunt bogate, este mai mare decât la generațiile de vară și toamnă.
.Obținerea veninului se poate face prin mai multe metode, dar având în vedere numărul extrem de mare al albinelor necesare pentru producerea unui gram de venin, nu toate au eficiență maximă. Recoltarea se face prin narcotizarea albinelor, fie prin înțeparea unor membrane, fie cu ajutorul unor dispozitive electrice speciale instalate la urdiniș.
Metoda prin narcotizare constă în introducerea albinelor într-un vas de sticlă, peste care se așează o hârtie de filtru umectată cu eter. Albinele depun veninul pe pereții vasului, de unde se recuperează prin spălare, filtrare și evaporare, astfel că se obține venin sub formă de precipitat. Albinele, după ce își revin, sunt redate familiei. Prin folosirea acestei metode de la 1000 de albine se obțin aproximativ 50-57 mg venin. Metoda prezintă dezavantajul că veninul obținut este impurificat cu diferite materii ce se află pe corpul albinelor și în plus randamentul este relativ scăzut.
Metoda recoltării individuale a veninului se face într-un vas cu apă distilată, pe a cărui gură se leagă o membrană subțire de piele, pe care se aplică albinele în scopul de a înțepa. În urma acestei operațiuni, veninul se scurge în apa distilată, de unde prin fierbere și evaporare se recuperează sub forma unui precipitat. Metoda este foarte greoaie, dar prezintă avantajul că permite obținerea de venin pur.
Metoda instalării la urdiniș a unor dispozitive speciale care produc asupra albinelor un șoc electric. Aparatura pentru recoltarea veninului se compune din: generator de impulsuri, sursa electrică, grila de excitație cu caseta colectoare de venin și conductorii de legătură.
Generatorul de impulsuri este un aparat electronic alimentat la o sursă de energie de 9-12 V, care produce impulsuri electromagnetice optime pentru declanșarea actului de înțepare și eliberarea veninului. Declanșarea instinctului de înțepare se realizează prin impulsuri electrice cu undă complexă ce are amplitudinea pozitivă de 45 V pe o perioadă de 1,5 microsecunde, succedate instantaneu de o amplitudine negativă de 37 V, timp de 7 microsecunde. Frecvența impulsului este de 58 Hz. Impulsurile sunt ciclice, sub formă de serii, cu pauză între serii de 3 sau 6 secunde. Contactul a una sau două albine cu firele grilei provoacă instantaneu reacția de înțepare. Alarma dată de primele albine produce un efect de avalanșă în urma căruia în 1-2 minute un număr mare de albine se adună pe grilă și înțeapă membrana, dar reacția lor încetează la scurt timp după întreruperea semnalului stimul.
Grila de excitație este constituită dintr-o rețea de fire paralele neizolate cu grosimea de 0,5-0,6 mm, distanțate între ele la 4,5-5 mm. Cadrul grilei pe care se desfășoară rețeaua este executat în două variante. La prima variantă cadrul este format din două piese din material plastic, fixate prin intermediul a două tije metalice, desfășurarea rețelei de conductori realizându-se pe o singură față. Cealaltă variantă este sub forma unei rame din lemn cu dimensiunile ramei de magazin, pentru a putea fi folosită în toate celelalte tipuri de stupi, desfășurarea firelor rețelei făcându-se pe ambele fețe. Caseta colectoare de venin se plasează sub rețeaua de fire și prezintă ca suport o placă de sticlă peste care se așează o membrană din plutex (latex) care este ușor penetrabilă și nu reține acul albinei.
Conductorii pentru racordare asigură legătura între generatorul de im­pulsuri și grilele colectoare montate la stupi (la urdiniș, pe scândura de zbor, în poziție orizontală cu pelicula în sus).
.Recoltarea veninului se poate face numai în timpul sezonului activ, din aprilie până în septembrie, numai de la familii puternice. În cursul unei zile, o familie de albine se poate supune unui ciclu de 4 excitări a 30 de minute, cu pauze între ele de 60 minute. Repetarea recoltării se poate face de la aceeași familie după 48 de ore.
Casetele de colectare rămân montate în grilă până la saturarea cu venin (8-10 recoltări). flacon veninDupă ultima recoltare, casetele sunt păstrate într-o încăpere minimum 72 ore pentru ca veninul de sub peliculă să cristalizeze complet și abia după aceea se procedează la desprinderea peliculei și răzuirea veninului.
Trebuie menționat faptul că recoltarea veninului nu influențează negativ nici organismul albinelor și nici activitatea acestora. Deoarece pe timpul recoltării veninului se produce o irascibilizare extrem de mare a albinelor care persistă până la 6 zile după efectuarea extracției și deoarece veninul este foarte toxic se vor lua măsuri severe de protecția muncii.
Ambalarea veninului se face în recipiente cu dop rodat, închise la culoare, și se păstrează până în momentul livrării la temperatura camerei, în condiții de umiditate normală.

. Însușirile terapeutice ale veninului de albine
.Veninul de albine este un produs biologic propriu al albinei și nu intră în rândul principiilor active transmise de plante. Componentele sale acționează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de altă parte ca stimulente ale inimii și ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acționează în tratarea afecțiunilor reumatismale, mai cu seamă în artrite. Administrat direct sau pe cale parentală (injecții), singur sau în asociere cu corticoizi, veninul de albine este cunoscut și utilizat astăzi ca un factor activ în tratarea acestor afecțiuni, iar prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative se poate utiliza în combaterea și altor afecțiuni, cum ar fi:
poliartrite infecțioase nespecifice și spondilartroze deformate; boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatică, nevralgii de trigemen și de facial, nevralgii intercostale, pareze și hemiplegii; boli vasculare: tromboflebită, endarterită, arterioscleroza vaselor mem­brelor;
gută, tireotoxicoză și astmul bronșic; reumatismul poliarticular, muscular și cardiac;
boli de piele: ulcere trofice, fistule și plăgi atone; boli oculare: irită și iridocilită.
.În general se poate spune că veninul de albine, în doze mici, repetate, prin compoziția sa foarte complexă, stimulează reactivitatea nervoasă și humorală a întregului organism, mărindu-i capacitatea de apărare împotriva infecțiilor, mărind reactivitatea sistemului conjunctiv, favorizând Ieucocitoza și permeabilizând o serie de țesuturi sclerozate. Cu toate acestea, utilizarea lui se va face numai cu avizul medicilor reumatologi și cardiologi, specializați în apiterapie.
Nu se vor trata cu preparate pe bază de venin bolnavii de diabet, de ficat și pancreas, cu afecțiuni cardiovasculare de tipul infarctului miocardic, endocardite și miocardite, arterioscleroză avansată, cei cu nefrită și nefroză, cei cu tuberculoză, sifilis și bruceloză, cei cu epilepsie, encefalite și gravidele.